Cât costă amenajarea completă a unei case de 100 mp în România

Amenajarea completă a unei case de 100 de metri pătrați, inclusiv finisaje, mobilier și electrocasnice, poate costa între 70.000 și peste 500.000 de lei, în funcție de nivelul de calitate ales, arată un ghid actualizat al costurilor din construcții și amenajări pentru 2026.
Varianta economică, cu finisaje minime dar funcționale, se încadrează între 70.000 și 126.000 de lei, echivalentul a 13.400-24.100 de euro pentru o casă complet mobilată, potrivită pentru un buget limitat sau o primă locuință. Varianta medie, recomandată pentru o locuință pe termen lung, cu un raport bun între preț și calitate, ajunge la 136.000-262.000 de lei, în timp ce varianta premium poate depăși cu mult aceste sume, mai ales atunci când mobilierul este realizat integral pe comandă.



